Care sunt obstacolele pe care le intampini in terapie

obstacolSe stie deja ca succesul unei psihoterapii depinde foarte mult si de relatia care se creaza intre terapeut si client/pacient. S-a constatat ca atunci cand lucrurile nu merg foarte bine, sau conform asteptarilor sunt o serie de rezistente si dificultati pe care le detin ambele parti: atat clientul cat si terapeutul. Azi, o sa vorbim putin de cateva obstacole cu care clientul de psihoterapie se confrunta si le constientizeaza mai mult sau mai putin:

1. Absenta motivatiei pentru schimbare. Este un paradox cand te gandesti ca tocmai acesta este motivul pentru care consulta un psihoterapeut. Insa de multe ori un client/pacient apeleaza la un psiholog doar pentru a-si linisti constiinta (“am facut-o si pe asta”), sau a-i linisti pe cei din jur, fara a avea insa o motivatie profunda pentru schimbare. Ceea ce il impiedica sa fie implicat si cooperant. Dupa cateva sedinte, simte nevoia sa preia controlul, iar rezistentele se fac din ce in ce mai simtite. Ceea ce ne duce la motivul numarul doi.

2. Teama de schimbare a comportamentului, gandurilor sau starilor afective. Unii clienti sunt atat de obisnuiti cu starea lor (deprimare, anxietate sau nefericire) incat o considera deja o normalitate si orice incercare de schimbare o percep ca pe un potential pericol la ceea ce le este cunoscut: “E rau asa, dar cel putin stiu despre ce este vorba”.

3. Convingeri negative referitoare la efectele pe care le vor avea asupra celorlalti prin modificarea comportamentului lor. Spre exemplu un client depresiv, care se considera de obicei corect, cinstit si iubitor cu ceilalti si are o atitudine complianta, chiar submisiva, se poate teme ca daca devine asertiv si isi afirma propriile nevoi, ceilalti vor reactiona negativ si il vor respinge.

4. Beneficiile secundare. Acesta este reversul medaliei. Multe persoane descopera destul de repede ca problema lor (depresie, anxietate, stima de sine scazuta etc.) in ciuda suferintei suportate, le poate aduce anumite avantaje cum ar fi: lipsa asumarii unor responsabilitati, manipularea emotionala a celorlalti si obtinerea de avantaje prin inducerea vinei si a rusinii etc. Acest lucru se poate regasi plecand de la relatia cu cei apropiati, pana la relatia cu diferite institutii. Pe termen scurt, poate aduce o ameliorare a starii (reducerea anxietatii, sentimentul de protectie etc.), insa pe termen lung (mai ales daca ceilalti observa lipsa motivatiei de a se schimba) poate inrautati si mai mult situatia.

5. Perceptia statutului de client/pacient ca pe un semn de inferioaritate. Acesta este un obstacol serios, deoarece impiedica persoana sa se deschida, sa-si acceseze gandurile, trairile interioare si sa le expuna cu sinceritate pentru a fi explicate si solutionate. In schimb, perceptia eronata asupra statutului sau il determina sa intre intr-o zona de negativism si opunere la orice sugestie venita din partea terapeutului. Clientul nu este dispus sa actioneze in sensul schimbarii, ci reactioneaza in cadrul terapiei prin refuzuri, razvratiri (nu isi face temele, nu respecta programarile etc.), prin atitudini de tipul “ Da, dar…”.

6. Prejudecatile legate de psihoterapie. Cea mai raspandita este cea care spune ca daca o persoana ajunge in terapie, inseamana ca este ceva in neregula cu ea. Aceasta prejudecata impiedica de fapt luarea masurilor de timpuriu si de multe ori persoanele care se adreseaza terapiei vin dupa o lunga perioada de suferinta, sau cand lucrurile au degenerat si le ies de sub control.

7. Resursele personale (cunostinte, abilitati, comportamente, resurse materiale etc.).

 Cu alte cuvinte, fie ca le numim obstacole, fie ca le numim rezistente sau scuze, nu uita ca atat timp cat te complaci cu acestea, nu iti dai sansa de a-ti implini visele, dorintele, aspiratiile. Renunta la “nu stiu”, “nu pot”, “nu am nevoie”, “nu sunt nebun” etc. sau la “ ma descurc si singur”, “nu se mai poate face nimic, data viitoare va fi mai bine” etc. Apeleaza la un specialist. Gandeste-te la faptul ca acesti specialisti exista dintr-un motiv! Care ar putea fi acela?

 ALTE ARTICOLE PSIHOinFormat DESPRE PSIHOTERAPIE:

Leave a Reply