Sub semnul mirarii

Nu, nu ma crede pe mine pe cuvant, dar iti poti folosi inteligenta proprie ca sa iti dai seama ca neputinta si neincrederea ce le porti in tine sunt niste mituri false. Si nu doar atat. Nu! Este mult mai mult de atat. Este voba de tot amalgamul acela de sentimente si ganduri ce le porti cu sfintenie in tine si de care te agati neindraznind sa le chestionezi si sa le contrazici, ca de frica unei blasfemii. In locul tau m-as gandi mai bine.

Azi am putea purta realismul mai mult decat oricand. Mai mult dintr-o nevoie acuta a desprinderii constientului din capcana lumii artificiale pe care tot omul a creat-o. Omul a creat-o pentru ca are nevoie de iluzie, de iluzia unei alte lumi decat cea pe care o traieste, ca sa se imbete incetisor cu sucul dulce – amarui a faptului ca suferinta ii este mai usoara asa. Un alt mit.

Blue butterfly kite
wolfpix / Foter / CC BY-ND

Psihologia este mult mai mult decat vorbarie asezata armonios intr-o insiruire de povestiri spuse pe o canapea. Psihologia nu se tine scai de dogmatismul aproape cu iz religios al curentului new age din zona self-help-ului sau a scrierilor spirituale. Nu promite deznodaminte miraculoase. Psihologia nu instiga in tine dezinvoltura reusitei prin promisiunea ca daca faci cinci exercitii precise care incap intr-o carte nu prea groasa, viata ta se va schimba. Psihologia renaste in tine entuziasmul pe parcurs, in timp ce iti acorzi sansa sa-ti descoperi propriile mituri. Propriile false mituri. Cat de frumos si de eliberant este sa afli ca ceea ce credeai despre tine nu este neaparat adevarat?

Insa ca sa te poti bucura de acest proces este nevoie sa te cunosti pe tine ca fiinta, sa-ti intelegi „mecanica”, sa inveti ca produsul mintii tale nu este totuna cu mintea ta. Ai fost vreodata curios pana acum sa afli cum functioneaza mintea ta? Te-ai gandit pana acum ca in mecanica aceasta de input si output a psihologiei totul este oranduit cu o logica, o fizica a functionarii? Poate ca nu te-ai gandit, pentru ca ai fost invatat sa te conduci dupa ratiunea emotiilor sau dupa indoctrinari religioase unde crezi fara sa pui intrebari si fara sa intelegi. Traiesti in reactivitate.

 Acceptarea ta de catre tine, nu are nimic de a face cu purtarea vreunei cruci si cu resemnarea neputincioasa, ci are legatura cu capacitatea de a nu te mai revolta. Te revolti? Sigur ca da, cine nu a facut-o!? Cunoscand cum ai dobandit continutul mintii tale si cum de reusesti sa-l pazesti cu atata incapatanare, vei descoperi la un moment dat cu stupoare, ca toata revolta ta este o revolutie impotriva propriei tale comori. Ce paradox, nu-i asa? Dar nu-i tocmai fals si nici tocmai paradoxal. Suferinta omului merge mana in mana cu iluzia sa de fericire, de promisiune a unei vieti ulterioare in care te bucuri continuu…doar daca esti cuminte in aceasta lume. Si te supui cuminte inocularilor, le inregistrezi si output-ul mintii tale credule devine astfel o autoprofetie implinita ca la carte, care va justifica inca o data ca aceasta trebuie sa fie menirea noastra.

Dar daca nu-i asa?

Daca intelegand ca taina mintii tale este de fapt un act de intelepciune, ce decurge dintr-o logica a firescului psihologic, vei reusi sa stapanesti acel Sine misterios pe care il detii, dar nu ai invatat arta domniei?

Daca ai intelege ca devenirea ta a fost supusa arbitrariului contextelor tale de existenta si ca inlocuind aceasta cu reala cunoastere a proceselor tale sufletesti, te poti stapani? Daca asemenea inimii conduse de creier in ritmicitatea ei, te poti conduce si tu pe tine in ritmicitatea gandurilor tale, a trairilor tale, a prezentului tau?

Societatea este intemeiata pe un avantaj mutual: dar atunci cand devine prea costisitoare pentru mine, ce ma impiedica sa renunt la ea? – Montesquieu

Istoria personala a fiecaruia dintre noi este terenul de pregatire a ceea ce te indeamna sa te supui indoctrinat la un adevar de care mintea umana este capabila sa-l creeze. Dar asa cum iti spuneam, istoria ta personala este doar una arbitrar aleasa dintr-un imens spatiu de alte istorii personale.

Si daca este „istorie”, oare e obligatoriu sa se si repete? Sau istoria se continua? Istoria mai degraba se repeta continuu, pentru ca omul nu invata din ea, pentru ca refuza sa nu mai lase mostenire miturile fiecarui timp si perpetueaza neincetat aceeasi si aceeasi suferinta, cu alte chipuri si alte vieti.

 Nu conteaza in ce familie te-ai nascut, ci mai degraba verifica ce ai preluat si perpetuezi cu sfintenie mai departe, indepartandu-te de la stapanirea fiintei care esti.

 Sa te detii, nu e usor. In primul rand nu te-a incurajat nimeni sa o faci, in al doilea rand nu te-a invatat nimeni cum sa o faci. Ai fost incurajat sa te lupti cu existenta, dar nimeni nu ti-a spus cum sa fii un invingator al propriei biologii, a luptei dintre neuron si hormon, a constientului vs inconstient si cum sa detii controlul. Poate in scoala ai trecut pe la ora de psihologie, dar era plictisitoare, pentru ca inca o data scopul ei din pacate nu era sa te cunosti, sa recunosti si sa schimbi. Ora de psihologie se preda ca si cum am invata despre alta specie. Nicio curiozitate aplicata nu e iscata in mintea scolarului. Ce pierdere.

 Istoria personala nu poate fi stearsa cu buretele si poate adesea simti ca are un rol de destin pentru tine, dar tocmai pentru ca nu ai fost redat fiintei care esti, simti asa. Gandeste-te ca orice s-ar fi intamplat in copilaria si anii anteriori ai vietii tale este un capital de valoare ce poate fi reinvestit cu pricepere intr-o soarta mai buna, mai increzatoare si necontrolata de convingerile altora, la fel de muritori ca si tine.

Priveşte adânc înăuntrul fiinţei tale! Acolo se află un izvor de bunătate ce nu conteneşte să curgă atât timp cât nici tu nu încetezi să cauţi. – Marc Aureliu

Disciplina mintii reprezinta controlul de sine, suprematia asupra unei prescriptii data de milioane de mesaje ce le-ai primit de-a lungul anilor. Controlul asupra unui Sine ce abia il mai simti se obtine in timp, cu pasi mici si prin cunoastere. Se obtine cu credinta. Cu credinta ca daca inainte de a te molipsi de „adevarul” lumesc erai pur, atunci depinde de tine sa revii in esenta. In felul acesta nu mai crezi orbeste, ci inveti inatai cum sa crezi.

Invatand cum sa crezi in tine, atunci iti vei descoperi singur limitele si tot singur vei decide asupra lor, vei practica credinta, dar credinta in eu. In acel eu dupa chipul si asemanarea cu EL, dar in devenire. Vei practica o religie a indumnezeirii prin supunerea la evolutie.

 Psihologia nu este mistica, ci este realista. Te invata mecanica, rotitele si parghiile prin care emiti tot ceea ce emiti. Iti arata ca ai un sistem de baza identic cu al semenilor tai, dar diferit datorita modificarilor date de input-ul experientelor tale. Psihologia iti arata si puterea de Creator pe care o ai.

 Arbitrariul alegerii tine tot de cum iti intelegi credinta.

Daca ti-a placut acest articol, te rog sa lasi comentariul tau mai jos si sa-l faci cadou si altor persoane.

Trimite-l printr-un  share!

Leave a Reply