Distorsiunile cognitive fac ravagii in vietile noastre, daca le permitem. Acestea pot fi infruntate cu succes insa avem nevoie de indrumarile unui specialist, de perseverenta si de efort din partea fiecaruia dintre noi.
Iata ce iti propun, pentru a-ti usura munca de inlaturare a cognitiilor negative, care-ti influenteaza intr-un mod negativ existenta. Batalia incepe, astfel incat urmareste cu atentie o serie de exercitii utile:
1.Identifica-ti gandurile negative!
Fa-ti o lista cu gandurile care te supara cel mai mult. O examinare a acestor ganduri te ajuta sa observi care sunt cele mai prezente in viata ta si care te domina cel mai mult. Incearca apoi sa privesti intr-o maniera realista situatiile cu care te confrunti. Ce ti-a iesit?
2.Examineaza dovezile!
O examinare aprofundata a unei experiente te va ajuta sa-ti urmaresti clar gandurile negative. Daca descoperi ca esti mult prea critic in ceea ce priveste propria persoana, atunci incearca sa identifici experientele si circumstantele de viata in care ai avut succes. Cum te-ai simtit atunci?Ce parere ai avut despre tine? Nu renunta la pozitivismul tau si permite-i sa te insoteasca in toate actiunile tale.
3. Ai grija cum vorbesti cu tine!
Incearca sa vorbesti cu tine la fel de duios si grijuliu asa cum ai face-o cu un foarte bun prieten care se afla intr-o situatie identica cu a ta. Nu te neglija, nu te pedepsi! Fii bland cu tine!
4.Gandeste in nuante de gri!
Culorile sunt importante si nu trebuie sa le evitam pentru ca:
Actionezi asupra sufletului, putand trezi sentimente diferite, idei, emotii, care ne aduc liniste sau, dimpotriva, ne agita si provoaca tristete.
Goethe
Ai mare grija sa nu cazi in capcana culorilor extreme ale gandirii. Nu intotdeauna experientele de viata sunt roz dar incearca sa nu le tranformi in negre. Tine cont ca exista in tabela de culori a cognitiilor si nuanta gri. Atunci cand scopul tau nu a fost pe deplin atins, incearca sa-l cataloghezi ca pe un succes partial si nu ca pe un esec.
5. Stii sa folosesti metoda sondajului?
Ei bine, cu toti avem nevoie de aprobarile si de parerile celorlati. Uneori pot fi benefice, mai ales ca te pot ajuta sa observi daca planurile tale sunt sau nu realiste. Verifica ipotezele pe care le ai in minte despre un viitor eveniment cu persoane apropiate, rude, prieteni pentru a primi un sfat util.
6. Definitii!
Este necesar sa stii sa definesti termenii pe care ii utilizezi atat de frecvent in comunicarea ta. Ce inseamna sa fii ratat? Ce inseamna sa fii un nimeni? Ce inseamna sa fii inferior?
O examinare a acestor etichte te va ajuta sa-ti schimbi gandirea, nu-i asa? Meriti ce-i mai bun.
7.Reatribuirea!
De cele mai multe ori dai vina pe tine pentru majoritatea experientelor de viata. Te-ai gandit ca nu doar tu ai contribuit la conturarea acelor situatii?Oare care este motivul pentru care iti insusesti toata culpa? Incearca sa identifici si alti factori externi, persoane implicate si nu absorbi tu tot negativismul. Lucrurile se intampla pentru ca au un scop, asadar invata ceva din asta si nu dramatiza, nu esti singur pe lume.
8.Analiza cost-beneficiu!
Este necesar sa-ti creezi o lista cu avantajele si dezavantajele pe care le ai, daca te gandesti sau daca simti intr-un anume fel despre o situatie. O astfel de analiza te va ajuta sa stabilesti care-ti sunt castigurile si care sunt pierderile la nivel personal. Este maniera in care vei descoperi ca gandurile negative te duc spre „faliment” si nu spre profit personal.
Sper sa-ti fie de folos aceste “exercitii” si sa te ajute in evolutia ta personala! Impartaseste cu noi experientele de viata care au legatura cu subiectul acestui material! Asteptam comentariile voastre atat aici dar si pe pagina oficiala de facebook!
Alte ARTICOLE PSIHOinFormat DE DEZVOLTARE PERSONALA:
One response to “Iesi invingator din lupta cu distorsiunile cognitive!”
Amin!