Copiii, amintirea de a fi TU
Cea mai cautata senzatie de bucurie ar trebuie sa fie, bucuria de a fi. De a fi TU. Cand reusesti sa fii tu insuti, descatusat de convingerile si principiile lumii in care te nasti, atunci reusesti sa gasesti cel mai sublim sentiment: linistea! Dar un altfel de liniste, decat aceea in care nu se aude nimic si suntem relaxati. O liniste care vine din alta parte, din interiorul tau cel mai adanc, greu de descris in cuvinte, greu de transmis mai departe si greu de trait de doua ori la fel. Este un sentiment care vine din constientizarea straturilor din care esti compus si simultan detasarea de acestea. Este ca si cum ai respira si restul gandurilor sunt o intamplare, ca si cum te-ai privi din exterior, dar in acelasi timp esti pe deplin in tine.
Te uiti cu uimire la oameni pe care ii cunosti de o viata, le observi comportamentele, cuvintele si ti se par curioase, dar si atat de cunoscute, reusesti sa discerni, sa spui in sinea ta: si eu fac asa sau spun asta, dar este doar pentru ca am invatat de la X sau Y. Sau, spun si eu acelasi lucru ca ei, dar doar pentru ca ma sperie sa-mi recunosc teama de a nu mai fi acceptat, de a nu mai fi in totul ce ma inconjoara, frica de a nu-mi trada mama, sau tatal, sau toata familia, insa in acelasi timp imi dau seama ca nu sunt doar atat EU, pentru ca atunci cine reuseste sa observe toate aceste lucruri daca nu tot eu?
Avem nevoie de curajul de a ne gasi, de a fi noi insine si mai ales de a recunoaste ca suntem unici, dar si asemanatori in masura in care am acumulat straturi asemanatoare prin educatia primita in primii ani de viata. E necesar sa ne dam seama ca inainte de a fi educat, eram cel ce acum gandeste asa, cel care isi da seama ca ceea ce descriu ceilalti despre el este ceea ce se vede la exterior si a fost asimilat prin absorbtia de informatie din primii ani de viata.
Este bine sa ne regasim, sa traim pe deplin senzatia de liniste fericita (daca se poate spune asa) din interiorul nostru fara a ne mai judeca ca nu suntem ceea ce se asteapta lumea in care traim sa fim. Chiar si pentru cateva momente este bine sa reusim acest lucru, ne aduce echilibru si siguranta, ne aduce cunoasterea faptului ca avem resurse in plus fata de ce ni s-a spus ca avem. Ne ajuta sa ne acceptam, sa stim ca facem ceea ce facem dintr-un motiv si motivul este chestionabil, nu noi. Ne ajuta sa ne vedem parintii cu alti ochi si noi sa fim altfel de parinti la randul nostru.
“Copiii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti.” – Nicolae Iorga
Nu uita, draga mama sau tata, fiecare principiu si convingere pe care o impui copilului tau vine din stratul tau exterior (educat) si il compune pe al lui. Nu uita sa chestionezi motivele pentru care ii impui ceva copilului tau si mai ales nu uita sa privesti mai atent copilul din fata ta, pentru ca el este deocamdata, doar EL, o uimitoare sursa de resurse. Bucuria de a fi tu insuti, nu trebuie stirbita si nici furata copilului.
Asa ca, nu-i spune copilului tau cum sa fie, ci spune-i cum sa faca.
Nu-i spune sa fie cuminte, ci spune-i ca preferi sa se joace linistit pentru ca asa te ajuta.
Nu-i spune sa nu mai fie furios, ci spune-i ce sa faca cu furia.
Nu-i spune sa nu se mai catere, ci invata-l sa-si asume riscul.
Nu-i spune ca-i neascultator, ci invata-l sa te auda….
…si nu in cele din urma…nu uita sa-ti spui tie cum sa faci, ce sa faci cu furia, sa-ti asumi riscurile, sa asculti etc.
Daca ti-a placut, inscrie-te si tu pe site pentru a primi in continuare articole!