Violenta! O intalnim peste tot, pe strada, la televizor, in ziare, la scoala, in magazine, de multe ori acasa si incepem sa credem ca face parte din existenta noastra, deci trebuie sa o toleram. FALS!
In spatele oricarei actiuni exista intotdeauna o motivatie, astfel ca in ceea ce priveste violenta gasim motivatii si cauze din cele mai diverse: la nivel individual – lipsa educatiei, carente in comunicare, o imagine de sine slaba, agresivitate si violenta in familie etc.; la nivel global – cauze religioase, economice si teritoriale. Oricum am privi tipurile de manifestari ale violentei este nevoie de mai multi indivizi pentru a sustine o cauza, fie ea chiar si prin violenta, ceea ce reduce totul din nou la nivel individual. Daca individul care adera la o astfel de cauza nu ar tolera exprimarea violenta a credintelor si nevoilor sale, atunci nucleul respectiv s-ar disipa. Probabil ca nu ar mai fi razboaie.
Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca omul.
Sofocle
Din punct de vedere psihologic, atunci cand vorbim de agresivitate/violenta, ne referim si la nevoia de putere si control, nevoie care, dintr-un motiv sau altul, nu pot fi indeplinite prin cai sanatoase, normale. Atunci cand nu ne putem exercita puterea si controlul asupra noastra, tindem sa extindem aceasta nevoie si sa o satisfacem, in exterior, prin incercarea de a-i controla pe ceilalti.
Violenta poate fi exprimata atat verbal cat si fizic si vinovatia crearii situatiei agresive este impartita: un procent mare ii revine celui ce nu-si poate exprima in mod adecvat nevoile si cerintele si recurge la violenta si un alt procent ii revine celui ce tolereaza un astfel de comportament si nu ia nicio masura in a se proteja pe sine, pe ceilalti si chiar pe agresor. Este vorba de responsabilitate.
Am selectat in continuare si cateva citate a unor mari ganditori care reflecta gandurile lor despre violenta:
- “Violenţa este arma celor slabi.” – Mahatma Gandhi
- “Dacă pentru apărare se exercită o violenţă mai mare decât e nevoie, aceasta va fi ilicită. Dar daca se respinge violenta cu masura, aceasta va fi licita.” – Sf. Toma D’Aquino
- “Mai mult câştigi prin iertare decât prin violenţă.” – La Fontaine
- “Orice reformă impusă prin violenţă nu va îndrepta răul: înţelepciunea nu are nevoie de violenţă.” – Lev Tolstoi
- “Victoria obţinută prin violenţă este echivalentul unei înfrângeri, pentru că este temporară.” – Mahatma Gandhi
- “Nonviolenţa înseamnă nu numai evitarea violenţei fizice externe, ci şi a violenţei interne asupraspiritului. NU doar refuzi sa impusti un om, ci refuzi si sa-l urasti.” – Martin Luther King
- “Este o cinste pentru om să se ferească de certuri; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere.” – Biblia, Proverbe 20:3
- “Nu va pot invata violenta, pentru ca nu cred in ea.” – Petre Tutea
- “Violenta la fel poate ataca celula genetica prin modificarile in interiorul organismului.” – Arsenie Boca
- “O persoană cu adevărat non- violenta este cea care nu ucide pe nimeni si care nu face rau nimanui, deoarece este impotriva faptului de a face rau. Ea se va impotrivi insa si in situatia in care altcineva incearca sa ii faca ei vreun rau. Daca cineva incearca sa o ucida, ea se va impotrivi si in acest caz si nu va permite ca acest lucru sa se intample. Ea nu va initia nicio violenta, insa daca impotriva ei va fi indreptat vreun act violent, atunci se va bate din toate puterile. Numai asa oamenii non-violenti pot ramane independenti; altfel vor fi sclavi, vor ramane saraci si vor fi intotdeauna exploatati de altii.” – Osho
Lasa-te inspirat de aceste citate si spune-mi care ti-a placut cel mai mult? Lasa un comentariu mai jos si cu alte citate sau opinii pe marginea subiectului.
2 responses to “SPUNE NU VIOLENTEI! – si 10 citate care sa te inspire”
[…] In spatele oricarei actiuni exista intotdeauna o motivatie, astfel ca in ceea ce priveste violenta gasim motivatii si cauze din cele mai diverse: la nivel individual – lipsa educatiei, carente in comunicare, o imagine de sine slaba, agresivitate si violenta in familie etc.; la nivel global – cauze religioase, economice si teritoriale. (http://oanapopescuargetoia.ro/spune-nu-violentei/) […]
,,violenta e arma prostului,,