9 adevaruri de pe planeta barbatilor

9 ADEVARURI de pe PLANETA BARBATILOR pentru femei

Articol publicat si pe site-ul Garbo.ro

Sunt sigura ca de cand Dr. John Gray a scris “Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus”, pentru multe femei a devenit un adevar faptul ca suntem de pe planete diferite.

De cate ori v-ati gandit ca nu va intelegeti barbatul langa care va aflati? Pare ca, uneori, vorbiti limbi diferite? Ei bine, da, aveti dreptate! De fapt suntem diferiti in modalitatea in care procesam informatia si automat, aceasta inseamna ca si reactiile noastre sunt diferite. Totusi, putem invata cum sa ne intelegem unii pe altii si sa ne apropiem mai mult in intimitate vorbindu-ne pe “limba” inteleasa.

Ce poti face in privinta barbatului de langa tine?!

1.     Nu te astepta ca barbatul tau sa faca mai multe lucruri simultan

Nu-i vorbi unui barbat despre lucruri importante in timp ce el face altceva. Sansele sunt sa nu-ti acorde atentie suficienta (sau deloc), iar tu ca femeie care, de regula,  poti face mai multe lucruri simultan, vei lua acest lucru personal si te vei supara. Adevarul este ca el nu neaparat este neinteresat de ceea ce vrei tu sa-i spui, doar ca un barbat functioneaza mai bine, mai eficient, atunci cand se concentreaza la fiecare lucru pe rand. Astfel el isi poate folosi resursele in mod optim si poate trage si concluzii emotionale la finalul actiunii.

Solutia: Rabdarea si intelegerea. Asteapta pana termina ceea ce are de facut si solicita-l atunci. Sau intrerupe-l doar pentru a stabili impreuna momentul in care puteti face ceva impreuna: o discutie, o actiune etc.

9 adevaruri de pe planeta barbatilor pentru femei

2.     Regula celor 30 de secunde

Daca ii ceri parerea unui barbat sau il intrebi despre ceea ce simte, atunci trebuie sa stii ca are nevoie de putin timp ca sa-ti raspunda. Noi femeile ne lasam, in general, ghidate de emotii si intuitie in ceea ce facem. De aceea ne este mult mai usor sa exprimam ceea ce simtim. Dar un barbat, desi detine o cantitate egala de informatii si emotii, nu le exprima in acelasi mod ca noi. Acest lucru se proceseaza diferit la femei, fata de barbati. Femeile in general, trebuie sa simta inaite de a face ceva, in timp ce barbatii de cele mai multe ori, trebuie sa faca ceva, ca sa isi dea seama de ceea ce simt.  Asa ca, atunci cand ii ceri opinia sau il intrebi ceea ce simte, trebuie sa-i dai timp pentru raspuns; timp in care el evalueaza probabilitatile.

Solutia: Cand ii pui o intrebare unui barbat, asteapta te rog 30 de secunde inainte sa te repezi sa pui presiune pentru un raspuns. In timpul acesta…taci! Nu-i da sugestii, nu-l grabi si nu-l intrerupe cu gesturi. Asteapta si atat. Cand incepe sa vorbeasca, lasa-l sa o faca si asculta-l. Un barbat se simte mult mai bine si mai dispus sa vorbeasca, atunci cand stie ca nu este intrerupt, ca nu vorbim peste el si este ascultat. Aceste lucruri il incurajeaza sa se simta in siguranta si sa-si proceseze si emotiile.

 3.     Barbatii sunt cautatori de solutii

Eu stiu ca tu te astepti atunci cand ii povestesti partenerului tau despre o zi proasta la serviciu, ca el sa stea si sa te asculte si eventual sa-ti inteleaga emotiile. Ceea ce iti scapa este ca povestindu-i niste intamplari (si nu emotii), tocmai i-ai dat o problema de rezolvat, iar el este prin natura lui structurat sa caute solutii.

Prin urmare, in loc sa te asculte pana la capat si sa te compatimeasca (ceea ce ar face o femeie), el iti va spune ce sa faci, sau ce ai fi putut face. Dupa el, asa te salveaza. El asa ar proceda pentru el. El nu vede nimic practic in a asculta si compatimi, pentru ca acestea nu rezolva problema (supararii). El se considera util daca iti da o solutie, iar daca tu o si accepti, atunci se considera si mandru de el (validat)- cand spun ca-i accepti solutia ma refer la faptul ca ti-o ofera, nu neaparat la solutie in sine.

Solutia:Nu e mai simplu atunci, sa-i spui de la inceput ca nu vrei solutii, ci doar sa stea si sa te asculte?Daca vrei si solutii, atunci cere-i-o. Ce mult ar simplifica lucrurile aceasta schimbare. Nu-i asa domnilor (daca sunteti pe aici)?

4. Barbatii au o capacitate redusa pentru detalii

Femeile vad detaliile! Noi vedem culorile si ne preocupa ce reprezinta “fuchsia” si cu ce se asorteaza; pe noi ne implica decorarea unui platou cu mancare; noi reactionam imediat la diferenta intre un material catifelat si unul mai aspru…cu alte cuvinte, femeile isi implica simturile cu capacitatea lor maxima in fiecare decizie. Aceasta ne determina sa fim receptive si aplecate spre detaliu. Ce are aceasta de a face cu barbatii?

Cand incepi sa-i explici in detaliu discutiile cu o prietena, sau cand ii descrii cu lux de amanunte ce vrei sa-ti cumperi etc. dupa aproximativ 2-3 minute, mintea lui incepe sa-i transmita semnale: “Unde vrea sa ajunga?”, “Despre ce vorbeste, de fapt?”, “Ce inseamna toate acestea si ce ar trebui sa spun?”, “Nu vad rostul tuturor acestor lucruri”. Daca tu continui si relatarea se prelungeste, atunci acela este momentul in care probabil incepi sa observi ca barbatul din fata ta devine absent, sau chiar se retrage din discutie.

Solutia: Treci la subiect! Fii specifica! Salveaza detaliile pentru discutiile cu alte femei. Realizeaza ca barbatul din fata ta nu este indiferent, sau nepoliticos, ci este barbat! Pur si simplu, el nu functioneaza asa. Probabil ca este interesat in ceea ce ai de spus, dar nu simte nevoia de atat de multe detalii ca sa-si formeze o parere. El are nevoie sa ajunga la un rezultat, ca sa stie ce are de facut, de spus, de gandit…

9 adevaruri de pe planeta barbatilor pentru femei

5. Nu te astepta ca un barbat sa-ti citeasca gandurile

Aceasta este foarte important! (si sunt sigura ca domnii dau acum din cap aprobator). Sa ai o astfel de asteptare este ca si cum ai planifica o doza de frustrare comuna. Multe femei se asteapta ca barbatul din fata lor sa empatizeze in acelasi mod cu ele vis-à-vis de nevoile lor. Ba, mai mult, nici nu spun care le sunt nevoile. Tineti minte doamnelor, un barbat s-ar putea sa fie mai mult decat dornic sa indeplineasca o nevoie sau o dorinta de-a voastra, cu conditia sa i-o spuneti si sa nu-l puneti in situatia de a ghici cum sa procedeze pentru a va satisface. Barbatilor le place sa castige si situatia de incertitudine in care femeile ii plaseaza de multe ori, nu este una pe placul lor. Asa ca o vor evita!

Solutia:Mai intai asigurati-va ca va cunoasteti nevoile si ceea ce vreti! Cu cat reusiti sa fiti mai specifice, cu atat va respira un barbat mai usurat. Barbatii sunt prin natura lor, fiinte logice si raspund cel mai bine la informatii clare, specifice. Spre exemplu, daca ai nevoie de mai multa afectiune, in loc sa stai bosumflata intr-un colt si sa-i “dai de inteles” ce esti suparata (ceea ce pe el il trimite in Matrix), nu-i mai simplu sa-i spui: “Ma simt … si mi-ar placea sa ma tii putin in brate”?

6.  Barbatii au nevoie de apreciere

Un barbat este intr-o batalie continua de a rezolva probleme. Este motorul lor principal. Cum sa devina mai bun, mai cunoscut, mai puternic, mai bogat, mai destept etc. toate acestea sunt probleme care pentru el necesita rezolvare, ca sa se poata simti implinit. Atunci cand reuseste sa rezolve ceva are nevoie de apreciere: de la lucrurile mici, pana la lucrurile mari. Asa se valideaza el si astfel, devine pregatit pentru urmatoarea batalie. Deci, cand un barbat face ceva pentru tine si tu nu-l apreciezi, ba il si critici ca nu a facut bine, atunci mergi impotriva curentului. Il demotivezi si daca continui asa, isi va dori sa dezerteze, pentru ca simte ca nu poate castiga orice ar face. Nu se mai poate valida. Desigur, nu inseamna sa te transformi intr-un suporter fals, pentru ca un barbat are nevoie de validare sincera din partea ta.

Solutia:Apreciaza ce face pentru tine, chiar daca i-au scapat detaliile. Daca ai nevoie de altceva, atunci…fii clara si specifica. Completeaza la ce a facut deja, in loc de repros. Cand un barbat se vede acceptat pentru ceea ce este el, moment de moment, atunci devine incezator si te va aprecia el pentru aceasta.

7.  Barbatii sunt furnizori

Nu, nu ma refer doar la partea materiala, daca te-a dus cumva, imediat, gandul la aceasta. Sunt furnizori de: placere, siguranta, iubire, putere, curaj, hotarare etc. Dar, pentru a putea oferi toate acestea are nevoie de 3 motive: 1. Sa aiba o problema de rezolvat, 2. Sa aiba sens si 3. Sa stie ca se valideaza rezolvand problema. Cum se transpune aceasta in viata de zi cu zi? Sa spunem ca un barbat iti ofera ceva si tu ii lasi impresia ca iti place, dar daca nu-i mai spui si de ce iti place, atunci el s-ar putea sa considere ca problema este incheiata si nu-l v-a mai preocupa, in mod special, sa-ti mai ofere acel lucru. Un barbat ca sa poata continua sa furnizeze are nevoie de motivatie.

Solutia:Asa cum sper ca ai inteles deja, spune-i clar si specific ce reprezinta ceea ce ti-a oferit sau iti va oferi: “Cand ma tii in brate, ma simt protejata si iubita. Imi place aceasta!”; “Cand speli vasele seara, ma simt rasfatata si apreciata.”; “Cand ma suni ca vei intarzia, ma simt respectata si linistita.”

9 adevaruri de pe planeta barbatilor pentru femei

8.  Barbatii au nevoie ca femeile sa fie receptive

E logic, nu? Daca el se straduieste sa-ti dea ceva sau sa faca ceva pentru tine, dar tu nu il lasi (pentru ca stii tu mai bine!, faci mai repede! etc.), atunci el de ce ar mai fi motivat sa incerce?

Daca ai citit mai sus, atunci deja iti vei da seama ca il respingi si nu-i dai ocazia de a …rezolva o problema si a se valida!

Solutia:Asa ca da-i voie macar o data sa strice rufele cand le pune anapoda in masina de spalat, pentru ca nu aceasta este ideea. Nu mai sterge praful in urma lui, atunci cand el iti spune ca tocmai a facut ordine. Nu-i mai spune cand se ofera sa te duca undeva, ca nu-i nevoie ca te descurci si singura, pentru ca nu aceasta este ideea. Tu ai prins ideea?

9. Barbatii nu stiu cum sa rezolve problemele specifice femeilor

Cred ca titlul spune cam tot, asa-i? Cum sa-ti rezolve tie problemele tale specifice, cand el este barbat si nu le-a experimentat si nu le va experimenta niciodata? El va vedea ca suferi in vreun fel, dar daca nu-i spui ca iti poti purta de grija, atunci il vei frustra, pentru ca el nu stie cum sa rezolve o astfel de problema.

Solutia:Daca esti indispusa sau treci prin perioade de modificari hormonale (menstruatie, sarcina, menopauza), ai dureri sau pur si simplu emotii puternice, atunci explica-i despre ce este vorba si asigura-l ca nu are de a face cu el. Spune-i: “ Sunt cam nervoasa si irascibila in perioada menstruatiei si nici eu nu pot controla prea bine acest lucru, asa ca te rog sa fii rabdator cu mine”; “ Plang ca sa ma descarc, lasa-ma pana termin ca o sa fiu bine dupa aceea”.

Nu toti barbatii sunt la fel, cum nici toate femeile nu sunt la fel. Insa marea majoritate se incadreaza in acest tipar. Fiecare barbat si fiecare femeie isi va exprima tiparul in felul sau specific si unele lucruri vor fi mai evidente, altele nu. Important este sa ne intelegem mai bine sexul opus cu specificul sau si sa fructificam diferentele, pentru ca se completeaza. 

Comentariile tale adauga valoare pentru sute de cititori si fiecare poate invata ceva nou si de la tine. Daca nu ai nimic de spus, atunci te rog sa impartasesti aceste informatii. Cineva care are nevoie le asteapta!

Multumesc ca ma urmaresti!

3 responses to “9 adevaruri de pe planeta barbatilor”

  1. Foarte bun, ma identific cu aproximativ 99% din cele scrise mai sus. Dar unde gasesc articolul intitulat “9 adevaruri de pe planeta femeilor, pentru barbati”? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *