Rezolutii la inceput de an – cum sa le faci pentru relatia ta

Sarbatorile de iarna sunt un motiv de bucurie si relaxare pentru cei mai multi dintre noi. Adesea, incepem sa ne pregatim psihic pentru acestea inca cu doua luni inainte.  Ne cream asteptari si emotii anticipatorii pe marginea acestora din dorinta de a ne apropia mai mult de ceea ce credem ca nu avem destul, sau ne lipseste.

Odata cu venirea zilelor de sarbatoare iti spui in minte si poate impartasesti si cu ceilalti, ca de la anul: „ o sa fiu o mama mai buna”; „ o sotie mai fericita”, „ o sa castig mai multi bani” etc.

 Toate acestea reprezinta rezolutii sau promisiuni pe care ti le faci ca sa evoluezi in viata ta si care sa-ti dea acel sentiment de bine cu tine insati. Doar ca rezolutiile se refera la rezultate si prea putine iti arata si drumul pentru a le implini.

In acest articol vreau sa ma opresc totusi la cupluri.

De obicei, in lunile ianuarie si februarie ale fiecarui an, majoritatea solicitarilor in cabinetul de psihologie au la baza probleme in relatia de cuplu. De ce se intampla acest lucru?

embraceable you

 Motive pentru care problemele de cuplu se adancesc in timpul sarbatorilor de iarna:

  •  Prioritizarea in ierarhia valorilor: ce este mai important – „sa mentinem obiceiul familiei de Craciun sau sa ne rezolvam problema de comunicare?”; „ sa mergem in concediu impreuna pentru ca am cheltuit banii deja sau sa ne despartim inainte pentru ca nu ne mai este bine impreuna?” etc.
  • Consecintele unui an/i intreg/i de relationare cu probleme (nerezolvate) devin evidente de cele mai multe ori in preajma sarbatorilor de iarna (lipsa atentiei, a comunicarii, a iubirii, a respectului, a afectiunii, a implicarii etc.)
  • Absenta coeziunii intre parteneri in abordarea problemelor si diferente in strategiile de rezolvare a acestora : unul se inchide in sine si tace, celalalt se agita, reproseaza si vorbeste tot timpul. In felul acesta nu mai este nimeni ramas sa rezolve problema.
  • Absenta unor rezolutii de cuplu: fiecare are asteptari personale de la relatia in care este implicat, insa nu se discuta la nivel de „echipa” care sunt si rezolutiile cuplului.

 Sfarsitul de an este un motiv foarte bun sa-ti reevaluezi optiunea de a fi in cuplul din care faci parte, dar si oportunitatile pe care le ai pentru a crea o relatie mai buna. Majoritatea uita dupa cativa ani de casnicie ca au ales singuri (si nesiliti de nimeni) sa isi asume acest rol in viata si toate asteptarile lor sunt proiectate asupra celuilalt. Casnicia (sau relatia) din viata ta este un segment la fel de important ca si job-ul la care mergi sau meseria pe care o practici si din care culegi beneficii. De ce i-ai acorda mai putina atentie?

Daca ti-ai dorit sa faci unele schimbari in relatia ta, atunci acum este momentul sa o faci!

Anul nou poate fi considerat un punct de reper pentru tine si partenerul tau, care sa va ajute sa va definiti si reorientati relatia. Nu uita ca relatia voastra se schimba pe masura ce timpul trece peste ea si odata cu aceasta si voi va schimbati.

Ce poti face?

  • Intelege ca lucrurile nu se rezolva de la sine, cu atat mai mult daca aveti responsabilitati multiple in familie
  • Intelege ca orice schimbare care vizeaza cuplul tau, il implica si pe celalalt si deci ai nevoie sa fiti o echipa
  • Gandeste-te ca poate este timpul sa abordezi diferit lucrurile, daca ceea ce ai facut pana acum nu a functionat in directia pe care ti-o doresti pentru relatia ta
  • Comunica, comunica, comunica!
  • Invata sa comunici!

Cu ce sa incepi:

  1. Fa o evaluare a ultimului an asupra situatiei din relatia ta :
  • daca este sa privesti la modul general, cum te-ai simtit in ultimul an in relatia ta?
  • daca este sa privesti la modul general, ce simti in legatura cu partenerul tau?
  • care sunt aspectele cele mai satisfacatoare din relatia ta?
  • care sunt aspectele cele mai frustrante din relatia ta?
  • cum iti apreciezi satisfactia sexuala?
  • unde ai vrea sa vezi schimbari?
  • in ce privinte ai vrea sa progresati?
  • in ce proportii folosesti in comunicarea dintre voi: eu vs noi?
  1. Raspunde-ti in cel mai sincer mod la intrebarile de mai sus si invita-ti partenerul la o discutie. ATENTIE!!! am spus INVITA-L la o discutie!
  2. Vorbiti despre relatie si nu despre ce a facut sau n-a facut celalalt.
  3. Ganditi-va ca sunteti doi asociati care gandesc strategia companiei in care au investit deja.

3 lucruri pe care sa le luati in considerare INAINTE de a face rezolutii:

1. Stabiliti asteptari realiste (corelate la situatia voastra actuala).

2. Precizati obiective specifice, dar si generale (ca intreg), asigurandu-va ca obiectivele specifice contribuie la cele generale.

3. Concentrati-va pe procesul obtinerii obiectivelor propuse si nu doar pe rezultatul final.

Alice in Wonderland: White Rabbit - Who Killed Time?

Ce trebuie sa faceti pentru a va stabili rezolutii de cuplu?

Raspunde-ti tu si partenerul tau la urmatoarele intrebari si vedeti in ce masura se potrivesc:

  •  Cum putem readuce sau pastra mai bine veselia, bucuria in relatia noastra?
  • Cum putem imbunatati calitatea timpului petrecut impreuna?
  • Cum putem sa ne crestem intimitatea atat sexual, cat si emotional?
  • Ce am putea face amandoi ca sa devenim prieteni mai buni?
  • Cum ne vom transmite care ne sunt nevoile emotionale si fizice?
  • Cum vom gestiona competitia, gelozia si resentimentele intre noi?
  • Cum vom gestiona certurile?
  • De ce reguli de comunicare avem nevoie ca sa ne intelegem mai bine?
  • Care este lucrul cel mai important pentru noi in relatia noastra?

 Cu cat raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt similare intre cei doi parteneri, cu atat gradul de succes al indeplinirii rezolutiilor de cuplu creste. Totusi, lipsa similaritatii in raspunsuri nu inseamna neaparat imposibilitatea atingerii obiectivelor, ci va arata ca sunt diferente pe care poate le negati, sau le-ati lasat nelamurite si care va impiedica sa formati o echipa.

 Chiar daca nu ai procedat niciodata in acest fel in cuplul tau, iti recomand sa incerci. Nu trebuie sa faci din acesti pasi o corvoada pentru tine si partenerul tau, chiar daca veti discuta lucruri serioase.

Cuplurile cu care am lucrat in cabinet in acest fel, nu numai ca au descoperit lucruri noi despre ei, dar s-au si distrat pret de cateva sedinte, concluzia finala a unui sot fiind: „nu stiu de ce a trebuit sa fie o a treia persoana care sa ne ajute sa ne spunem lucrurile acestea, pentru ca de fapt nici nu a fost greu. A fost distractiv si util”.

Impartaseste cu noi gândurile tale lăsând un comentariu mai jos sau pe facebook sau, pur şi simplu, trimiţând un email. 

Dacă ţi-a făcut plăcere să citeşti acest articol, îl poţi face cunoscut şi celor la care ţii. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *