Daca ai fi copilul tau, ce nota ti-ai da?

Articol publicat pe Blog-ul Micolino.ro

 „- De ce imi puneti intrebarea aceasta? Eu am venit la dumneavoastra pentru ca noi avem probleme cu copilul.” – imi spune mama.

„ – Sa inteleg ca dumneavoastra nu ati avut nicio parere, copil fiind, despre parintii dumneavoastra?”

Ea se enerveaza si se agita putin in fotoliu. Sotul usor plictisit, surade superior in timp ce se uita la ea cu subinteles si, desi nu a spus nimic, in camera parca a rasunat clar „Vezi, ti-am spus ca ne pierdem vremea aici!”. Se inclina in fata, semn ca ar vrea sa incheie si sa plece.

„- Nu vad ce legatura are parerea mea despre parintii mei, cu noi si cu copilul nostru. Eu am insistat sa venim aici, pentru ca am incercat tot felul de metode cu „Radu” si parca merge din ce in ce mai rau.” – imi raspunde mama in asa fel incat sa ma avertizeze ca sotul s-ar putea sa plece.

„- Deci aveti o parere despre parintii dumneavoastra asa cum erau in copilarie, doar ca nu vedeti legatura cu vizita de aici, de acum. Am inteles, bine?” – continui eu.

„- Da, da. Desigur ca am o parere, ca doar am trait cu ei in casa, nu?”

„- Bine, atunci inainte sa discutam despre copilul dumneavoastra, va rog, spuneti-mi ce nota le-ati fi dat parintilor in copilarie? Veti intelege imediat de ce insist.”

Am decupat aici o frantura dintr-un dialog cu parintii a doi baieti, unul de 5 ani si unul de 3 ani, pentru a scoate mai bine in evidenta cum, adulti fiind, uitam ca am fost candva si noi copii cu parinti.

Nu pentru toate comportamentele copiilor avem nevoie de intelegerea data de explicatiile psihologice, ci doar de deschidere si putina flexibilitate in gandire. Uneori, o simpla schimbare de perspectiva, te ajuta ca parinte sa intelegi mai bine ce rol joci in viata copilului tau si mai ales ce fel de influenta exerciti asupra lui.

Acest lucru nu este dificil de facut, doar sa-ti acorzi cateva minute si sa reflectezi la sentimentele tale din copilarie cu privire la parintii tai. Eu, cand am facut acest exercitiu in cadrul grupului de autocunoastere, am putut sesiza foarte clar cum in mintea mea nu se rulau neaparat intamplari specifice de cand eram mica, ci mai degraba am fost cuprinsa de un sentiment general despre caminul copilariei mele. Am putut observa ca privind prin ochii mei de copil, inca ma uitam in sus la mama si la tata. Unele sentimente erau placute, dar au aparut si unele frustrari si emotii nu tocmai placute.

Vrem nu vrem, atunci cand crestem un copil, ne imprimam existenta pentru totdeauna in psihicul sau, iar miza nu este perfectiunea, ci echilibrul. Atunci cand simti ca iti este greu in educarea copiilor tai, sau simti ca nu le intelegi prea bine manifestarile, nevoile sau starile, incearca sa te pui in locul lor si sa te privesti prin ochii lor: ce asteptari ai avea de la tine, daca ai fi unul dintre ei? Ce ai vrea sa faca (sa-ti spuna, sa inteleaga, sa-ti arate) mama/tata acum cu tine?

Daca ai fi unul dintre copiii tai si te-ai uita retrospectiv la ultima luna din viata ta, ce ai observa cu privire la mama? Dar la tata? Daca ai putea sa le ceri ceva parintilor tai, ce le-ai cere? Ce ai vrea sa-ti ofere mai mult (timp, afectiune, rabdare etc.)?

Exercitiul acesta este la indemana oricui sa-l faca, iar eficienta lui cu privire la nivelul de constientizare pe care ni-l poate furniza este una foarte ridicata. Este un exercitiu pe care daca il practicam ca parinti, nu numai ca ne dezvolta in zona aceasta a vietii noastre, dar ne deschide usi de vindecare si ameliorare a propriilor rani.

Familia cu a carui exemplu am inceput, a descoperit ca practicand aceasta schimbare de perspectiva in interactiunea cu copiii lor au putut corecta singuri multe din micile nepotriviri de comportament pe care le regaseau la copiii lor si a caror cauza erau chiar ei, parintii. Uneori transmitem mesaje mixte copiilor, alteori nu comunicam suficient cu ei si avem asteptari nerealiste, sau pur si simplu copiii nostri nu ne seamana si nu-i putem intelege prea bine. Punandu-ne in locul lor si judecand prin prisma a ceea ce simt sau gandesc ei intr-un anumit moment, sau o circumstanta anume, putem descoperi care sunt procesele lor interne, care le este logica si motivul. Doar sa avem mintea deschisa si curajul de a ne privi prin ochii copiilor nostri.

Cateva dintre lucrurile pe care le-a descoperit familia sus amintita:

Mama:

– ca ea petrecea timp in preajma copiilor, dar nu era cu adevarat prezenta pentru ei

– ca nu dovedea toleranta atunci cand era vorba de rutina zilnica a copiilor

– ca baiatul cel mic se speria atunci cand era furioasa si il ranea intorcandu-i spatele

– ca ii proteja exagerat, iar cel mare se simtea limitat uneori din aceasta cauza

– ca uneori fara sa vrea facea diferente intre copii, ii compara, iar cel mare se simtea neimportant in acele momente

Tata:

– nu avea suficienta rabdare sa se joace cu copiii si cand abandona joaca, asa se simteau si ei: abandonati

– ca isi ranea fiul cel mare fiind prea sever in chestiuni minore, copilul simtindu-se respins si probabil limitat (fara posibilitatea de a alege)

– ca nu statea aproape deloc de vorba cu copiii lui, ci dialoga mai mult in joaca si fara a se interesa cu adevarat de ceea ce gandeau sau simteau in preajma lui

– ca lasa partea educativa destul de mult in sarcina mamei

– ca cei doi fii ai sai nu erau apropiati de el pentru ca erau nesiguri in prezenta lui

Putem face acest exercitiu impreuna cu partenerul de viata si chiar sa ne acordam note reciproc prin ochii copiilor nostri. Scopul nu este de a gasi vinovati, tapi ispasitori sau sa dovedim cuiva ceva, ci sa crestem, sa ne dezvoltam si sa devenim parinti mai buni, mai completi si mai deschisi.

Impartasind experientele noastre facilitam dezvoltarea si initiativa si pentru cei din jur, asa ca te rog sa lasi un comentariu si sa ne spui cum a functionat pentru tine acest exercitiu.

Cu drag,

Oana