Va invit alaturi de noi in proiectul ShoeBox 2014

UPDATE – 11.12.2014

Azi s-a incheiat campania ShoeBox2014 pentru PSIHOinFormat. Am reusit sa strangem la cabinetul de psihologie 35 de cutii de cadouri pline cu jucarii, dulciuri, haine, dar si cu obiecte de igiena personala, carti, stilouri, acuarele si alte rechizite.

Este primul an in care m-am alaturat acestei campanii si sunt foarte bucuroasa de alegerea facuta. Prezenta cadourilor in cabinet au determinat o atmosfera de sarbatoare si…caldura. Practic, fiecare persoana care ne-a trecut pragul si a dat cu ochii de aceste cadouri s-a luminat la fata, a fost curioasa sa vada ce este in cutii si a contribuit cu ceva.

Acum tot ce ne dorim este ca aceste cadouri sa le fie cu folos si sa le bucure sufletul celor ce le asteapta!

Proiectul ShoeBox

In fiecare an am ales cate o cauza sau un proiect umanitar in care sa ma implic. Anul acesta ma alatur proiectului ShoeBox 2014 si va invit si pe voi sa veniti alaturi de noi!

Cred mai mult sau mai putin in gesturile mari si zgomotoase, insa sunt convinsa ca fericirea noastra vine zilnic in pachete mai mici, prin zambete, gesturi de bunatate si solidaritate, prin altruismul nostru si al celor din jur. Mai cred ca avem o nevoie interioara profunda de a darui si daca cautam cu sufletul in adancurile noastre gasim suficiente resurse, care sa ii inspire si pe cei ce au cea mai mare nevoie.

Adevarul este ca multi simtim si gandim in directia aceasta, insa nu multi sunt cei ce si implementeaza si actioneaza, iar acest proiect – ShoeBox 2014 – este exact ce are nevoie fiecare om pentru a isi darui ce are mai bun si luminos in el: omenia.

La PSIHOinFormat, Alex ma ajuta sa purtam acest mesaj, pentru ca cine poate intelege mai bine bucuria unui copil de a deschide un cadou de Craciun, daca nu tot un copil?! Asa ca Alex, din sufletul lui de copil a pregatit o cutie plina cu surprize pentru un alt baietel care are nevoie de speranta, de inimi deschise, de certitudinea ca lumea nu este neaparat un loc potrivnic.

AlexColaj

Cutiile noastre nu contin decat lucruri, ci sunt pline de emotii, de ganduri pozitive si de mesaje de incurajare. Fiecare copil, daca nu are posibilitatea de a alege, atunci are sigur dreptul de a se bucura, de a se simti iubit si valorizat. Prin aceste cutii, noi acest lucru incercam sa facem!

De ce este nevoie?

De o cutie de pantofi, o inima deschisa si dragoste de daruit la care se adauga cateva lucruri pe care sa le oferim unor copii ce asteapta de cele mai multe ori in zadar sa vina Mos Craciun!

Campania se adreseaza copiilor cu varste intre 2 si 18 ani, asa ca practic oricine poate darui ceva. Citeste pe www.shoebox.ro mai multe despre aceasta campanie si vezi ce iti spune inima!

Inainte de a incheia vreau sa le multumesc celor ce s-au implicat si lui Alex in mod special!

Daca ti-a placut ce ai citit despre aceasta campanie si rezonezi si tu cu noi la unison, atunci ne poti contacta si pe noi pentru a preda o cutie, insa si un simplu share este valoros in aceasta situatie! Multumesc si tie!

PSIHOinFormat - ShoeBox2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *